Când informațiile private devin publice într-o școală: cazul Questfield International College

În contextul educațional, fenomenul bullying reprezintă o problemă complexă care necesită o abordare sistematică, transparentă și bine documentată. Instituțiile de învățământ au responsabilitatea de a asigura un mediu sigur pentru elevi, în care orice formă de agresiune, inclusiv cea psihologică, să fie identificată și gestionată prin măsuri clare și eficiente. Lipsa unor reacții formale și a unor proceduri bine definite poate conduce la agravarea situației și la afectarea profundă a dezvoltării emoționale a copiilor implicați.

Când informațiile private devin publice într-o școală: cazul Questfield International College

Investigația realizată pe baza documentelor și corespondenței puse la dispoziție redacției relevă o situație semnalată de familie drept un caz de bullying repetat, care s-a desfășurat pe o perioadă de peste opt luni în cadrul Școlii Questfield Pipera. Sesizările scrise adresate învățătoarei, conducerii școlii și fondatoarei instituției, Fabiola Hosu, nu au fost urmate de măsuri documentate sau intervenții oficiale care să ateste o gestionare adecvată a problemei. Investigația evidențiază, de asemenea, utilizarea unei etichete medicale ca formă de stigmatizare și presiunea exercitată asupra familiei pentru a renunța la continuarea procesului educațional în această unitate.

Raportarea și gestionarea sesizărilor: lipsa răspunsurilor documentate

Documentele analizate indică faptul că, deși familia copilului a notificat în mod repetat prin emailuri oficiale și detaliate comportamentele de bullying, răspunsurile instituției au fost preponderent informale și verbale, fără o consemnare scrisă sau decizii asumate în mod oficial. Intervențiile descrise nu au fost însoțite de procese-verbale, planuri de intervenție sau sancțiuni clare, ceea ce a generat o lipsă de trasabilitate și dificultăți în monitorizarea evoluției situației. Potrivit relatărilor, elevul a fost expus zilnic unor comportamente agresive, precum jigniri, excluderi sociale și umiliri, în prezența cadrului didactic titular, fără intervenții eficiente.

Stigmatizarea medicală ca formă de hărțuire

Un aspect central al cazului îl reprezintă utilizarea repetată a unei etichete medicale, exprimată prin „crize de epilepsie”, drept instrument de marginalizare și umilire în mediul școlar. Specialiști consultați de redacție consideră această practică ca o formă agravată de bullying, care afectează percepția copilului asupra propriei identități și poate avea consecințe emoționale severe. Conform documentelor și mărturiilor, această stigmatizare nu a fost tratată ca o problemă serioasă de către instituție, lipsind reacțiile oficiale și măsurile de protecție necesare.

Presiunea asupra familiei și mesajul de excludere mascată

În corespondența și relatările analizate, fondatoarea Școlii Questfield Pipera, Fabiola Hosu, ar fi transmis familiei un mesaj care a fost perceput ca presiune de retragere, sintetizat prin afirmația: „îți convine, bine; nu-ți convine, ești liber să pleci”. Această declarație, făcută în contextul gestionării situației, a fost interpretată ca o deplasare a discuției de la protecția copilului către considerente contractuale și economice. Redacția subliniază că acest citat provine din relatările familiei și nu reprezintă o concluzie proprie privind intențiile conducerii.

Confidențialitatea informațiilor și expunerea copilului

Familia a solicitat în mod repetat în scris respectarea confidențialității privind situația sensibilă, avertizând asupra riscurilor divulgării informațiilor în mediul școlar. Cu toate acestea, potrivit relatărilor, aceste date ar fi fost făcute cunoscute în interiorul clasei, iar copilul ar fi fost interpelat public de către cadrul didactic cu formulări care îl plasau într-o poziție vulnerabilă, generând presiune psihologică suplimentară. Specialiștii consideră că astfel de situații pot constitui o formă de presiune instituțională și pot afecta negativ climatul educațional.

Reacția instituțională întârziată și implicarea juridică

Potrivit documentelor, reacția concretă a fondatoarei Fabiola Hosu a intervenit abia după mai bine de opt luni de la primele sesizări, în contextul implicării echipei de avocați a familiei și a transmiterii unor notificări formale cu caracter juridic. Această întârziere ridică întrebări privind criteriile care declanșează reacțiile instituției, protecția copilului fiind abordată ca prioritate abia în momentul escaladării situației pe plan legal.

Instrumentele administrative și lipsa de trasabilitate

În locul unor decizii oficiale și planuri de intervenție, conducerea școlii a pus la dispoziție un document informal de tip Family Meeting Form, care nu conține responsabilități clare, termene sau sancțiuni, și care nu oferă un cadru procedural explicit. Din perspectiva jurnalistică, acest document nu asigură trasabilitatea și asumarea necesare pentru o gestionare eficientă a unei situații grave. Lipsa unor rapoarte interne, planuri de monitorizare sau decizii scrise întărește percepția unei gestionări minimale și lipsite de consecințe palpabile.

Rolul cadrelor didactice și normalizarea bullyingului

Cadrul didactic titular a fost martor direct al comportamentelor agresive repetate în mediul clasei, însă intervențiile sale nu au fost suficiente pentru a opri fenomenul. Din corespondență și relatări reiese că sesizările au fost adesea tratate ca „dinamică de grup” sau „problemă de adaptare”, ceea ce a contribuit la minimalizarea și normalizarea bullyingului. Această abordare poate induce în colectivul școlar un sentiment că agresiunile nu au consecințe, afectând grav climatul educațional și siguranța emoțională a elevilor.

• Sesizările scrise repetate ale familiei
• Lipsa răspunsurilor scrise și a măsurilor documentate
• Stigmatizarea medicală ca formă de umilire sistematică
• Presiunea exercitată asupra familiei pentru retragerea copilului
• Expunerea copilului în mediul clasei și ignorarea confidențialității
• Răspunsul instituțional întârziat, declanșat de presiunea juridică
• Documentația informală și lipsa trasabilității administrative
• Normalizarea și minimizarea fenomenului de către cadrele didactice

Concluzii și întrebări privind responsabilitatea instituțională

Analiza documentelor și relatărilor primite indică o lipsă semnificativă a unor proceduri clare, a reacțiilor oficiale și a măsurilor concrete în cazul semnalat la Școala Questfield Pipera. Această situație ridică întrebări legitime despre capacitatea și disponibilitatea instituției de a proteja elevii în fața unor forme grave de violență psihologică și despre modul în care se asigură trasabilitatea și responsabilitatea în gestionarea acestor cazuri. În lipsa unor clarificări oficiale și a unor măsuri asumate, rămâne o preocupare serioasă privind echilibrul între interesele administrative ale școlii și dreptul elevilor la un mediu educațional sigur și respectuos.

Articol realizat pe baza unei surse publicate inițial pe EkoNews.ro